Apneea obstructivă în somn rămâne una dintre cele mai subdiagnosticate afecțiuni cronice din țara noastră. Specialiștii estimează că între 5% și 9% din populația adultă suferă de forme moderate sau severe, majoritatea netratate. Această tulburare crește riscul cardiovascular, poate duce la hipertensiune rezistentă la tratament și chiar la accidente rutiere provocate de somnolență.
Ce este apneea și cine riscă să o dezvolte
apneea obstructivă în somn înseamnă episoade repetate de blocare a căilor aeriene superioare în timpul nopții. Respirația se oprește pentru scurte perioade, scade nivelul de oxigen din sânge și somnul devine fragmentat. V-ați gândit vreodată de ce vă treziți mai obosit decât v-ați culcat? Acesta ar putea fi un semn.
Diagnosticul se pune în urma unei investigații numite polisomnografie sau poligrafie, realizată în laboratoare de somnologie. Severitatea se măsoară prin indicele de apnee-hipopnee (IAH), care numără evenimentele respiratorii pe oră. Un IAH între 15 și 30 indică o formă moderată, iar peste 30, o formă severă. Acestea sunt principalele indicații pentru terapie.
Iar factorii de risc sunt clari: obezitatea, vârsta peste 40 de ani și sexul masculin. Și femeile sunt afectate, în special după menopauză, numai că simptomele lor sunt adesea atipice, ceea ce duce la o subdiagnosticare și mai mare.
Cum funcționează terapia salvatoare
Standardul de tratament este terapia cu presiune pozitivă continuă în căile aeriene, cunoscută sub numele de CPAP. Un aparat CPAP generează un flux constant de aer la o presiune stabilită de medic, livrat printr-o mască. Practic, acest jet de aer menține căile aeriene deschise, prevenind blocajele și pauzele respiratorii.
Există trei tipuri principale de dispozitive: cele cu presiune fixă (CPAP), cele auto-ajustabile (APAP) și aparatele BiPAP, care oferă presiuni diferite la inspirație și expirație. Alegerea se face exclusiv de către medicul somnolog, în urma unei proceduri de titrare.
Succesul pe termen lung depinde enorm de primele trei luni. „Aderența la terapie în primele 90 de zile este cel mai bun predictor al succesului pe termen lung. Pacientul care folosește dispozitivul minimum patru ore pe noapte, în peste 70% din nopți, înregistrează ameliorări clinice semnificative”, se arată în recomandările publicate de European Respiratory Society.
Criterii esențiale la alegerea aparatului
Dincolo de prescripția medicală, confortul pacientului este esențial. Un criteriu important este nivelul de zgomot, unde valorile sub 30 de decibeli sunt considerate optime. Umidificatorul integrat este și el necesar, deoarece reduce uscăciunea mucoasei nazale, una dintre principalele cauze de abandon al terapiei. E drept că tehnologia a avansat mult.
Majoritatea dispozitivelor moderne, cum scrie News24, includ conectivitate Bluetooth sau celulară. Asta permite medicului să monitorizeze de la distanță utilizarea și să ajusteze setările, o funcție care s-a dovedit că îmbunătățește aderența. Tipul de mască (nazală, oro-nazală sau cu pernuțe nazale) are, si un impact direct asupra succesului tratamentului, fiind aleasă în funcție de particularitățile fiecărui pacient.
Decontare prin CNAS sau achiziție privată? Cât costă
În România, aparatele de ventilație pot fi obținute prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Procedura implică un dosar medical complet și înscrierea pe o listă de așteptare, ale cărei termene variază în funcție de bugetul alocat. Nu e un secret pentru nimeni că poate dura.
Cei care aleg să cumpere un aparat din fonduri proprii au acces la o gamă mai variată de modele. Costul unui dispozitiv nou variază între 2.500 și 8.000 de lei, în funcție de tehnologie și producător.
Indiferent de metoda de achiziție, reevaluarea anuală a terapiei este obligatorie.
Greșelile care anulează efectul terapiei
Specialiștii avertizează că multe cazuri de abandon au la bază probleme tehnice simple. Principala cauză de disconfort este o mască dimensionată incorect, care duce la scurgeri de aer și iritații. O altă problemă majoră este igiena necorespunzătoare. Măștile și circuitele trebuie curățate regulat, iar în umidificator se folosește exclusiv apă distilată, nu de la robinet, pentru a preveni depunerile minerale.
Dar poate cea mai riscantă practică este autoreglarea presiunilor de către pacient, fără consult medical. Orice modificare trebuie validată de medicul somnolog, pe baza datelor din memoria aparatului.
Din păcate, accesul la diagnostic rămâne o problemă majoră, laboratoarele de somnologie fiind concentrate în marile orașe. În mediul rural, timpul de la apariția simptomelor până la un diagnostic confirmat poate depăși doi ani, perioadă în care complicațiile cardiovasculare se pot agrava silențios.
