După 27 de ani de experiență și mii de ore de lucru cu oamenii, experta Laura Ghiță dezvăluie o realitate emoțională tulburătoare pe care mulți o ignoră. Se pare că o mare parte din viața noastră este determinată, fără să știm, de un bagaj invizibil moștenit din familie. Iar eliberarea vine dintr-un loc complet neașteptat.
Locul neașteptat unde se ascunde liniștea
Laura Ghiță povestește cum a început propria sa călătorie interioară, fără a bănui unde o va duce. „Am început această călătorie intenţionată de regăsire, doar pentru mine și știu că nu am avut nici cel mai mic gând că voi ajunge să lucrez cu oamenii. Dar, după 27 de ani și mii de oameni cu care am lucrat direct, cel mai profund lucru pe care l-am descoperit e că sunt mult mai mult decât știu şi îmi pot imagina.”
Dar unde căutăm, de fapt, fericirea în goana de zi cu zi? E drept că, de cele mai multe ori, o căutăm în exterior. „Eu am căutat mult timp liniștea în exterior, în relaţii, în realizări, în schimbare, dar liniștea nu vine de acolo. Atunci când am avut curajul să privesc realitatea exact așa cum este, fără să îmi doresc să o ajustez, atunci a apărut liniștea.”
Concluzia este simplă și, totuși, greu de acceptat pentru mulți. „M-am găsit și regăsit pe mine, în diferite experienţe şi am ajuns să înţeleg că tot ceea ce căutăm, siguranţă, iubire, apartenenţă, se află deja în noi și avem nevoie să reînvăţăm să recunoaștem ceea ce este al nostru.”
De ce nu ești defect. Trecerea de la luptă la observare
Unul dintre primii pași în acest proces este schimbarea dialogului interior, adesea dur și plin de judecăți. „În acest proces personal pe măsură ce, pas cu pas, te redescoperi se schimbă tonul interior. Apare blândeţea, conștientizezi monologul dur, cu judecată, începi să îl înţelegi şi treci la ceva mai blând, un dialog cu sens.”
Când zgomotul așteptărilor se diminuează, apare o revelație. Potrivit unei analize publicate de Revistaioana, multe blocaje sunt, de fapt, mecanisme de apărare vechi. „Când oamenii reușesc să reducă gălăgia așteptărilor, ce ar trebui să fie, ce ar fi trebuit să facă altfel, și privesc cu adevărat înăuntru, văd că fiecare comportament dificil sau blocaj a avut, la un moment dat, un rost protector. Și această protecţie a fost acolo pentru a depăși anumite momente dificile. Și această privire corectă, reală, înmoaie.”
Nimeni nu este stricat, pe bune.
„Omul realizează că nu este defect şi nu mai simte nevoia să se repare. Începe, pur și simplu, să se includă pe sine. E o trecere subtilă, dar imensă, de la luptă la observare, observarea sa, a realităţii. Și abia de aici începe adevărata călătorie de aflare de sine.”
Adevărul incomod despre bagajul familiei
Aici lucrurile devin și mai profunde, atingând rădăcinile noastre. „Primul este că aparţinem sistemului nostru de familie și că nu suntem conștienţi de faptul că acest lucru determină o mare parte din viaţa noastră personală. Sistemul familial funcţionează după o logică proprie, nimeni nu poate fi exclus, nici cel care a adus rușine familiei, nici cel care a murit prea devreme, nici cel cu care nu mai vorbim din diferite motive, fie că nu a respectat regulile familiei, fie că a comis acte grave, imorale, a ucis, a furat, nimeni nu poate fi exclus fără ca altcineva din sistem să preia, inconștient, locul sau povara acelei persoane.”
Si mai există un adevăr fundamental, cel al ordinii. „Al doilea adevăr e cel al ordinii, viaţa curge mai ușor când respectăm ierarhia generaţiilor. Nu e vorba de supunere oarbă faţă de părinţi. E vorba că ei au venit înaintea noastră și asta contează pentru că, dacă nu respectăm asta, înseamnă că nu suntem de acord cu existenţa noastră, nu respectăm viaţa pe care am primit-o prin ei. Purtăm destinele lor prin noi, fără să știm. Și onorarea lor, nu idealizarea, ci onorarea, e singura cale spre propria noastră libertate.”
Stai puțin, cum vine asta cu loialitatea față de suferință? „Fără un proces de explorare, un procent imens din ceea ce facem e condus de loialităţi pe care nici nu le vedem. Dacă tu ai suferit, nu am dreptul eu să fiu fericit, aceasta este dinamica ascunsă. Alegerea conștientă apare abia când facem vizibilă această dinamică, când trecem de la trăiesc așa pentru că nu știu altfel la, văd ce a fost, onorez preţul plătit de voi și aleg să fac ceva bun cu viaţa mea.”
Semnalele pe care corpul tău ți le trimite
Corpul știe absolut totul. Când apare acel moment de claritate (un fel de iluminare interioară), reacția fizică este imediată. „Da. Îl recunoști, îl simţi, e o liniște care se lasă brusc. Respiraţia se schimbă, devine mai lentă, mai adâncă. Corpul se așază alt fel în scaun. Nu e un văzut cu ochii fizici, e ceva care cuprinde toată fiinţa. Omul nu mai caută explicaţii. Pur și simplu, recunoaște. E ca o capitulare blândă în faţa adevărului. În secunda aceea, ceva din greutatea de pe umeri se topește și altceva se deschide. Și asta e suficient.”
Numai că mintea ne joacă adesea feste zgomotoase. „Se simte în corp. Am lucrat cu oameni care nu știau că sunt furioși până când corpul lor a arătat-o, tensiunea în maxilar, pumnii strânși fără să-și dea seama. Ceea ce ar trebui să simţim vine din cap, e zgomotos, vine cu justificări, cu vinovăţie. Sentimentul autentic e direct, simplu, și chiar dacă e durere, aduce liniște și o formă de claritate. Adevărul are o vibraţie pe care fiecare persoană o recunoaște atunci când îl atinge, nu are nevoie de argumente ca să fie recunoscut.”
Iar mesajele fizice sunt imposibil de ignorat pe termen lung. „Corpul este cel mai bun prieten al nostru. Corpul nu minte niciodată. Mintea construiește povești, justifică, amână. Corpul doar arată. Tensiunea din umăr, respiraţia care se oprește, tremur, palpitaţii, picioarele care vor să fugă, acestea sunt mesaje, răspunsuri. Învăţăm să le citim și totul devine mai clar.”
Ce înseamnă să îți ocupi propriul loc
A-ți găsi locul înseamnă, a renunța la rolurile care nu îți aparțin. „Înseamnă să încetezi să mai fii părintele propriilor tăi părinţi. Sau salvatorul partenerului. Sau cel care rezolvă tot, pentru toţi. Înseamnă să te întorci la locul tău de cel mic în raport cu cei care ţi-au dat viaţă și să fii cel mare în propria ta existenţă, cu responsabilitate. A-ţi ocupa locul înseamnă să ai demnitatea de a-ţi purta propriul destin, lăsând celorlalţi responsabilitatea pentru ale lor. Când ești la locul tău, nu mai risipești energie. Pur și simplu, ești acolo pentru tine şi cu cine ești tu.”
Vindecarea nu este o linie de sosire. „Eu prefer să nu folosesc cuvântul vindecare în sensul în care este înţeles, ca fiind un punct terminus unde totul e rezolvat. Nu există un capăt. Prefer să vorbesc de integrare, de reîntregire. E procesul prin care nu mai respingi nicio parte din tine, din istoria ta, niciun membru al familiei, nicio experienţă trăită. Când ajungi să primești tot ce a fost ca pe o resursă, nu ca pe o condamnare, atunci se schimbă ceva fundamental. E un mod de a trăi, o călătorie continuă de așezare în propriul tău centru.”
În final, mesajul este unul de reconectare cu propriile rădăcini. „Le-aș spune că noi nu suntem aici să împlinim cine știe ce misiuni. Că suntem toţi aici să ne reamintim, să învăţăm să trăim conștient, să explorăm viaţa pentru a crește şi a ne îmbogăţi ca fiinţe. Este un proces continuu, este un drum care trece întotdeauna prin rădăcini. Nu te poţi găsi cu adevărat dacă fugi de cei prin care ai venit. Întoarce-te cu blândeţe spre părinţii tăi, nu ca să îi justifici sau să îi idealizezi, ci ca să îi privești cu ochi noi. Respectă viaţa pe care ai primit-o prin ei și dă-ţi permisiunea să o trăiești pe deplin. Ești deja întreg. Doar privește și recunoaște realitatea.”
