Pe un teren prăfuit din Rwanda, o femeie portar plonjează curajos, folosind singura mână pe care o mai are pentru a bloca mingea. Nu e o scenă dintr-un film, ci realitatea fotbalului pentru amputați, un sport care oferă vindecare și speranță după traume de neimaginat. Aceste femei au găsit o comunitate pe teren, îmbrățișând un sport pe care unele nici nu și-au imaginat că l-ar putea juca vreodată.
O lecție de curaj.
Un sport născut din durere
Fotbalul pentru amputați (o variantă a jocului în care echipele sunt formate din șapte jucători pe cârje, iar portarii au un singur braț) a crescut constant în Rwanda în ultimul deceniu. Pentru multe dintre jucătoare, mișcarea oferă nu doar recuperare fizică, ci mai ales acel sentiment important de apartenență. În capitala Kigali, persoanele cu amputații joacă pentru a promova vindecarea și coeziunea socială după cea mai neagră perioadă a țării. Este vorba despre genocidul din 1994, în care aproximativ 800.000 de etnici tutsi și hutu moderați au fost masacrați în decurs de 100 de zile.
„Nici măcar nu mă gândesc că nu am un picior”
Nyiraneza Solange este una dintre aceste femei incredibile. Născută la doi ani după genocid, și-a pierdut piciorul la vârsta de 5 ani, după ce a căzut și a dezvoltat o infecție. Ea povestește că reziliența arătată de persoanele care și-au pierdut membrele în timpul masacrului a atras-o spre acest sport. Fostul antrenor al primei echipe de fotbal pentru amputați din țară a încurajat-o, spunându-i că își poate folosi cârjele pentru a juca. Și a lăsat rapid orice teamă în urmă.
„Nici măcar nu mă gândesc că nu am un picior”, a declarat Solange. Tânăra explică faptul că se simte liberă în timp ce joacă și că a depășit cu succes stigmatul care, nu de puține ori, însoțește statutul de persoană cu amputație. V-ați imaginat vreodată cum e să alergi pe cârje după o minge?
Fotbalul, o terapie pentru o națiune
Dar lucrurile stau puțin diferit când privești imaginea de ansamblu. Se estimează că Rwanda are peste 3.000 de persoane cu amputații ale membrelor inferioare, unii fiind victime ale genocidului, alții supraviețuitori ai accidentelor rutiere sau ai unor boli grave. Louise Kwizera, vicepreședinta Federației de Fotbal pentru Amputați din Rwanda, spune că sportul le permite jucătorilor să învețe să aibă din nou încredere. Așa cum arată o investigație a Lyla, sportul construiește unitatea într-o societate care „a fost odată divizată.”
„În comunitățile afectate de conflict sau traume, terenul de joc devine un loc de pace. Oamenii care pot avea trecute diferite se reunesc ca și coechipieri”, a declarat Kwizera. Iar Gilbert Muvunyi Manier, directorul general pentru dezvoltarea sportului din cadrul ministerului ruandez al sportului, a numit acest sport un „instrument puternic” pentru vindecare, reconciliere și coeziune socială.
Visul Cupei Mondiale
Numai că visele fetelor nu se opresc aici. Rwanda, care are acum 5 echipe profesioniste feminine și 10 masculine, speră să participe anul viitor la a doua ediție a Cupei Mondiale de fotbal feminin pentru amputați. Este un eveniment pe bază de invitație, așteptat să aibă loc în Polonia sau Brazilia. La prima ediție a competiției, în 2024, Rwanda a fost reprezentată de o singură jucătoare.
Fred Sorrels, managerul echipei feminine de fotbal pentru amputați din Haiti, a vizitat Rwanda pentru a ajuta la dezvoltarea programului local și susține țara să găzduiască în viitor o Cupă Mondială. „Este un câștig psihologic și mental pentru aceste doamne să aibă oportunitatea de a experimenta din nou integritatea și starea de bine”, a subliniat el. Portarul Nikuze Angelique recunoaște limitările: „Este greu să salvezi mingea când merge pe partea cu mâna lipsă”. totusi în timp ce își făcea selfie-uri cu colegele după un meci, a mărturisit plină de speranță despre șansa de a ajunge la turneul final. „Va fi un vis devenit realitate”, a spus ea.
