Oamenii care au dormit într-o cameră răcită seara și încălzită treptat spre dimineață s-au simțit mai odihniți la trezire decât atunci când temperatura a rămas constantă. Rezultatul unui experiment din 2007 susține ideea că variațiile de temperatură pot conta pentru odihnă, iar alte observații sugerează că ar putea influența inclusiv momentul în care adormim.
O cameră prea caldă poate fi asociată cu un somn mai scurt și mai fragmentat, explică Sebastian Herberger, medic și cercetător al somnului la Interdisciplinary Center of Sleep Medicine din Berlin, potrivit BBC. El dă exemplul familiar al unei nopți petrecute într-o cameră de hotel supraîncălzită.
Temperatura din interiorul corpului începe să coboare înainte de adormire. Pentru majoritatea oamenilor, scăderea continuă o bună parte din noapte, cu o diferență obișnuită de aproximativ 1°C între maximul diurn și minimul nocturn.
Experimentul a comparat două condiții de somn la același grup de participanți. Într-una, camera era menținută permanent la 27°C. În cealaltă, cercetătorii au reprodus variația naturală a temperaturii prin următorul program.
- Între orele 18:00 și 22:00, temperatura cobora de la 27°C la 24°C.
- Între orele 03:00 și 07:00, camera se încălzea treptat până la 27°C.
- În timpul zilei, temperatura rămânea la valoarea atinsă dimineața.
În nopțile cu temperatură variabilă, participanții au avut niveluri mai ridicate ale unui marker al melatoninei. Acest hormon, produs natural de organism, crește înaintea orei de culcare și ajunge, de obicei, la un vârf la mijlocul nopții, semnalând corpului să se pregătească pentru somn.
Cercetătorii au avansat o explicație evolutivă: oamenii ar fi ajuns să doarmă mai profund sub influența schimbărilor naturale de temperatură de la apus și răsărit. Aceasta rămâne o ipoteză, iar valorile folosite în experiment descriu condițiile testate, fără să constituie o recomandare universală pentru dormitor.
Ceasul biologic ar putea răspunde și la schimbările de temperatură
Ritmurile circadiene sunt cicluri de schimbări fizice, mintale și comportamentale care se desfășoară pe parcursul a 24 de ore. Ele coordonează, între altele, orele de somn și de masă. Expunerea la lumină este considerată în mod tradițional principalul semnal din mediu care le reglează.
Russell Foster, profesor de neuroștiințe circadiene la Universitatea Oxford și autorul cărții Life Time, explică faptul că ritmul circadian determină în primul rând scăderea temperaturii corpului înainte de somn. Temperatura ar putea însă să transmită, la rândul ei, informații către ceasurile interne.
Despre rolul exact al acestui semnal, Foster spune în articolul BBC: „Nu știm ce face, de fapt, ca semnal pentru sistemele somnului.”
Unele indicii provin din cercetări mici, mai vechi. Într-un studiu din 1974, participanții au reglat camera astfel încât să fie cu aproximativ 6°C mai rece în timpul somnului decât în perioadele în care erau treji. Ciclurile lor de somn și veghe s-au prelungit cu aproximativ 23 de minute. Autorii au interpretat schimbarea ca pe un efect asemănător celui produs de lumină asupra ritmurilor circadiene.
Studiul din 2007 a urmărit și temperatura internă a participanților. În condițiile cu variații ale temperaturii camerei, corpul atingea minimul nocturn, în medie, cu aproximativ o oră mai devreme decât în condițiile constante. Momentul acestui minim indică faza ritmului circadian, adică punctul în care se află organismul în ciclul său zilnic.
Experimentele pe animale au arătat că alternanța temperaturilor poate sincroniza ritmurile circadiene ale unor specii, de la musculițe de oțet la cămile, chiar și fără alternanța luminii. Cercetătorii au sincronizat și ceasurile interne ale unor celule umane, simulând variațiile temperaturii corpului.
Rezultatele obținute la animale și în celule nu se transferă automat la oamenii aflați în condițiile vieții obișnuite. Dificultatea de a dormi într-o cameră caldă poate ține de nevoile fiziologice ale corpului pentru relaxare, fără să indice neapărat o modificare a ritmului circadian.
Christian Cajochen, cronobiolog la Universitatea Basel, consideră că temperatura poate contribui la reglarea acestor ritmuri. El subliniază însă că puține experimente au explorat această relație și apreciază că dovezile de până acum nu îi acordă temperaturii un rol echivalent cu cel al luminii.
O altă parte a cercetării a pornit de la observațiile antropologului Gandhi Yetish. În copilărie, în iernile reci din New Jersey, deschidea fereastra pentru a lăsa aerul să îi răcorească fața și simțea repede că i se face somn. Multă vreme a considerat preferința pentru o cameră rece o particularitate personală.
Mai târziu, studiind somnul comunității indigene Tsimane din Amazonia boliviană, a observat că oamenii adormeau de regulă la câteva ore după apus și se trezeau înainte de răsărit. Nu aveau electricitate pentru iluminat artificial și petreceau mare parte din zi afară.
Yetish și colegi de la universități din Statele Unite au investigat apoi comunitățile Hadza din nordul Tanzaniei și San din sudul Africii. Nici aici orele de somn nu urmau ciclul de lumină și întuneric; cercetătorii au observat o asociere cu creșterea și scăderea temperaturii ambiante.
Despre interpretarea acestor observații, antropologul Gandhi Yetish spune în articolul BBC: „Presupunem că apusul și răsăritul sunt importante datorită luminii. Ei bine, și temperatura vine de la Soare.”
Totuși, somnul depinde de mai multe sisteme care lucrează împreună.
- Presiunea de somn crește odată cu timpul petrecut în stare de veghe: cu cât o persoană rămâne trează mai mult, cu atât devine mai somnoroasă.
- Ritmul circadian coordonează momentele în care apare somnolența și cele în care organismul este alert.
- Sistemul care menține starea de alertă poate domina celelalte mecanisme, așa cum o alarmă de incendiu poate trezi pe cineva chiar și la ora 03:00.
Yetish admite că tiparele observate în cele trei comunități ar putea fi explicate prin celelalte procese implicate în somn, nu neapărat prin reglarea ceasului biologic de către temperatură.
Jerome Siegel, neurocercetător și director al Center for Sleep Research de la Universitatea California, Los Angeles, a condus cercetarea asupra acestor comunități. Poziția sa este mai fermă: „Cred că temperatura este mai importantă decât lumina”, spune el în articolul BBC.
În opinia lui, păstrarea aceleiași temperaturi în locuințe ziua și noaptea ar putea contribui la problemele de somn din societățile moderne. El leagă această ipoteză de diferența dintre mediul în care au evoluat oamenii și cel în care trăiesc astăzi.
Siegel invocă ratele de insomnie mult mai mari raportate în societățile industriale față de cele neindustriale. Când cercetătorii au investigat frecvența insomniei în comunitățile Tsimane și San, au constatat că niciuna dintre ele nu avea un cuvânt pentru această afecțiune.
