Părinții care vor să își poată contacta copilul în timpul zilei au și opțiunea unui telefon clasic sau a unui ceas inteligent. Alegerea se complică atunci când colegii au deja smartphone, iar telefonul cu butoane devine motiv de ironii. Vârsta primului dispozitiv, regulile școlii și învățarea recunoașterii conținutului înșelător sunt aspectele abordate de specialiștii în educație și media.

Accesul mai devreme poate face despărțirea de telefon mai grea

Informațiile au fost relatate de Maszol. Profesorul Benedek István spune că, în 2026, tot mai multe întrebări din educație țin de dispozitivele mobile. Telefoanele au ajuns să fie folosite pentru numeroase activități, tot mai puțin pentru apeluri, iar TikTok a influențat puternic folosirea platformelor sociale.

În observațiile sale, cu cât un copil primește mai devreme un dispozitiv digital, cu atât îi este mai greu să renunțe la el, inclusiv pentru o perioadă scurtă. Profesorul spune că și tinerii din generația Z, cei născuți între 1997 și 2012, fac uneori pauze de la dispozitive, numite detox digital, deși nu foarte frecvent.

Despre opțiunile părinților și dificultatea de a amâna cumpărarea unui smartphone, Benedek István a explicat la proiectul de formare profesională în educație media organizat la Sovata: „Dacă părintele vrea neapărat să își poată contacta copilul în timpul zilei, îi poate cumpăra și un telefon clasic sau, eventual, un ceas inteligent. Numai că pe copilul care apare la școală cu un telefon cu butoane colegii îl iau în râs. Părintelui îi este foarte greu să aducă argumente raționale pentru care nu îi dă copilului un smartphone, când toată clasa are deja de mult unul.”

Profesorul descrie și nomofobia, adică teama și anxietatea legate de lipsa telefonului, descărcarea bateriei, pierderea semnalului sau imposibilitatea de a fi contactat. Potrivit lui, imposibilitatea de a ajunge la smartphone provoacă tensiune unor tineri din această generație.

Dificultatea de a lăsa telefonul deoparte apare și în experiențele pe care i le povestesc studenții: „Am studenți care recunosc chiar ei: nu pot vedea un film de lungmetraj fără să arunce din când în când câteva priviri la telefon. Și sunt alții care povestesc că sunt în stare să lase cartea după cinci pagini citite și să își verifice telefonul”, a relatat el.

La Talentum, elevii mai mici de clasa a IV-a nu aduc mobilul

Școala privată reformată Talentum din Cluj-Napoca aplică o limită prin regulamentul intern: elevii din clasele mai mici decât clasa a IV-a nu pot aduce telefonul mobil la școală.

Școala are aproape 160 de elevi, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a.

Potrivit relatării publicate de Maszol, Harbula Hajnalka, directoarea adjunctă a școlii, a prezentat rezultatele unui sondaj comandat de instituție și realizat de o firmă din Timișoara. Ea pune folosirea mai redusă a internetului de către elevii Talentum pe seama regulamentului și a orientării școlii.

Comparația din sondaj arată diferențe atât la momentul primirii telefonului, cât și la prezența lui în viața elevilor:

  • La liceul comparat cu Talentum, majoritatea copiilor primesc smartphone la 5 ani.
  • La Talentum, majoritatea elevilor primesc dispozitivul la 7 ani.
  • În liceul de pe strada Király, 66% dintre elevi folosesc un smartphone, comparativ cu 52% dintre elevii Talentum care dețin un asemenea dispozitiv.

Și folosirea tablei interactive diferă între cele două școli. Harbula Hajnalka spune că părinții asociază adesea existența acesteia cu un nivel ridicat al tehnologiei și al educației și întreabă despre ea înainte de înscriere. La întrebarea dacă Talentum are o asemenea tablă, directoarea adjunctă răspunde: „Da, dar nu o folosim! Pur și simplu o considerăm inutilă.”

Separat de sondaj, Harbula Hajnalka povestește ce observă în naveta dintre Kisbács și Cluj-Napoca: zilnic vede doi sau trei copii de aproximativ 2 ani care urmăresc TikTok pe tot parcursul drumului, lângă unul dintre părinți. Cei 8-10 kilometri pot însemna dimineața o oră sau chiar o oră și jumătate de călătorie.

Felul în care sunt implicați părinții poate schimba răspunsul lor

Balázs Ágnes, expertă în cercetare la autoritatea maghiară pentru media și comunicații, consideră că instrucțiunile venite de la profesori către părinți pot avea efectul opus celui urmărit. Explicația sa privește felul în care adultul primește mesajul: „Esențial este ca părintele să nu audă instrucțiunile de la profesori, pentru că atunci are impresia că a fost pus din nou în banca școlii.”

Din observațiile proprii, experta spune că petrec cel mai mult timp în mediul digital copiii părinților aflați la cele două extreme ale categoriilor sociale. Afirmația ei se bazează pe experiența personală, nu pe o statistică.

Educația media există ca opțional în România

În România, programa națională pentru disciplina „Educație digitală și abilități media” a fost aprobată în 2022, la inițiativa organizației Centrul pentru Jurnalism Independent. Materia face parte din oferta opțională a școlii, fără să fie obligatorie.

Borsos Orsolya, membră a Consiliului Național al Audiovizualului din România, susține și integrarea educației media în discipline deja existente. Despre locul acestor discuții în programul școlar, ea spune: „Am propus, de exemplu, integrarea în educația civică. Dar despre această temă s-ar putea vorbi la fel de bine și la orele de limba maghiară sau de istorie.”

Propunerea este ca educația media să intre în programă în locul altei materii, nu ca disciplină suplimentară.

Ungaria a introdus cultura imaginii în mișcare și cunoașterea mass-mediei ca domeniu distinct în curriculumul național din 1995. Școlile puteau să îl predea separat sau să îl integreze în alte materii, astfel că includerea în curriculum nu însemna automat o disciplină de sine stătătoare în fiecare școală.

De la începutul anilor 2000, domeniul a câștigat loc și ca materie propriu-zisă, inițial mai ales în clasa a VIII-a. De aproximativ 20 de ani putea fi ales și ca probă la bacalaureat. Curriculumul din 2020 a legat educația media de competența digitală și de folosirea conștientă a conținutului media.

Introducerea acestor lecții a răspuns faptului că tinerii își luau tot mai multe informații din media. Obiectivele includeau înțelegerea funcționării televiziunii, filmului, radioului, presei și, ulterior, internetului, precum și a felului în care conținutul este selectat și interpretat. Elevii urmau să învețe limbajul imaginilor și al filmului, mecanismele reclamelor și evaluarea critică a mesajelor.

Recunoașterea conținutului înșelător trebuie învățată

Borsos Orsolya invocă un sondaj recent potrivit căruia 56% dintre utilizatorii de internet au întâlnit conținut înșelător, în timp ce aproape 38% dintre utilizatorii de computere și smartphone-uri nu îl recunosc.

Despre expunerea celor mici, membra Consiliului explică: „Copiii sunt deosebit de vulnerabili: au mai puțină experiență de viață, dar o prezență online mai mare. În același timp, asupra lor se exercită o puternică presiune din partea grupului.”

Ea compară mediul online cu un cuțit, a cărui folosire poate fi utilă sau periculoasă, și consideră că adulții trebuie să înțeleagă la ce sunt expuși copiii. Printre pericolele pe care le enumeră se află:

  • Știrile false și dezinformarea.
  • Manipularea emoțională.
  • Hărțuirea online.
  • Dependența.
  • Bulele de filtrare create de algoritmi, care restrâng conținutul afișat utilizatorului.
  • Scurgerea datelor.
  • Înșelătoriile și capcanele online.

Borsos Orsolya atrage atenția că inclusiv specialiștii recunosc cu dificultate unele materiale deepfake realizate cu tehnologii avansate. Acestea sunt înregistrări audio, imagini sau videoclipuri create ori modificate cu inteligență artificială, care imită foarte convingător o persoană reală.

Specialiștii în media, profesorii și părinții implicați în discuție speră ca aceste teme să fie abordate în școlile din România dincolo de orele facultative tratate ca o simplă formalitate.