Monica Tătar a adus în România metoda Shichida, un sistem educațional cu rădăcini japoneze ce promite să schimbe radical modul în care ne creștem copiii. Într-o lume obsedată de competiție și rezultate rapide încă de la grădiniță, această abordare pune relația părinte-copil pe primul loc, departe de presiunea performanței cu orice preț.
O misiune personală, nu un business
Să fim serioși, de câte ori nu te-ai uitat în parc la alți copii și te-ai întrebat dacă al tău face destule? Monica Tătar a simțit exact același lucru, dar a transformat căutarea într-o misiune pentru toți părinții din România.
„Aducerea metodei Shichida în România nu a pornit dintr-o intenţie de business, ci dintr-o motivaţie profund personală. Când băieţelul meu era foarte mic, am căutat cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea lui, iar astfel am descoperit metoda Shichida. Mi-am dorit să o aduc în România pentru el”, povestește ea.
Numai ca procesul a fost lung și anevoios. „Până am semnat contractul de master franciză, el depășise deja vârsta optimă pentru care metoda este gândită în forma ei cea mai profundă. A fost un moment emoţionant, dar și unul care mi-a schimbat perspectiva. Am înţeles că această metodă nu este importantă doar pentru copilul meu, ci pentru o întreagă generaţie de copii și pentru părinţii care au nevoie de repere clare în educaţia timpurie”, adaugă Monica Tătar.
Ea a observat o problemă majoră în educația locală. „În România, se observă două extreme: fie o educaţie rigidă, centrată excesiv pe performanţă, fie una permisivă, fără structură. Metoda Shichida vine cu un echilibru rar: oferă structură fără presiune și susţine performanţa fără să sacrifice bucuria învăţării. M-a convins mai ales impactul real pe care îl poate avea în primii ani de viaţă, o perioadă esenţială pe care încă o subestimăm. Dincolo de tehnici, Shichida schimbă și felul în care adultul privește copilul: cu mai multă încredere, răbdare și respect.”
Creierul copiilor funcționează altfel
Te-ai simțit vreodată presat să îți înscrii copilul la zeci de cursuri doar pentru că așa fac ceilalți? Ei bine, abordarea corectă nu înseamnă forțare. Așa cum reiese dintr-un dialog amplu publicat de Revistaioana, creierul celor mici are nevoie de un alt tip de stimulare, mai ales în primii ani.
„Când vorbesc despre „antrenarea întregului creier” în metoda Shichida, nu mă refer la performanţă forţată, ci la stimularea echilibrată a ambelor emisfere cerebrale în perioada în care creierul copilului are cea mai mare plasticitate”, explică Monica Tătar. „În primii ani de viaţă, copilul trece printr-o etapă unică, numită adesea „perioada de aur”, în care poate absorbi, memora și învăţa intuitiv cu o ușurinţă remarcabilă. Metoda Shichida valorifică această fereastră de dezvoltare prin stimularea emisferei drepte, asociată cu intuiţia, memoria vizuală și creativitatea, fără a neglija partea logică și analitică. Totul se face prin joc, ritm, imagini, emoţie și conexiune, nu prin presiune sau acumulare mecanică de informaţii.”
Esența, spune ea, este fundamentală. „Primii ani sunt esenţiali pentru că atunci se construiește fundaţia nu doar cognitivă, ci și emoţională: încrederea în sine, relaţia cu învăţarea și deschiderea către lume. Esenţa metodei nu este să grăbească dezvoltarea, ci să folosească inteligent momentul în care copilul este cel mai pregătit să înveţe natural.”
Performanță fără presiune? Cum vine asta
Presiunea pentru rezultate rapide este uriașă în societatea modernă, dar tocmai aici se pierde esența educației. Metoda japoneză schimbă complet perspectiva: nu se concentrează pe ce știe copilul acum, ci pe dezvoltarea sa armonioasă pe termen lung.
„Am observat și eu această presiune pe rezultate rapide și cred că aici se pierde esenţa educaţiei. Metoda Shichida schimbă perspectiva: nu ne uităm doar la ce știe copilul acum, ci la cum se dezvoltă pe termen lung”, afirmă Tătar. „Dincolo de rezultate vizibile, precum memoria, concentrarea sau viteza de procesare, accentul real este pe echilibru, cognitiv, emoţional și relaţional. Copilul nu este grăbit, comparat sau presat, ci susţinut să crească în ritmul lui, într-un spaţiu de încredere și siguranţă. Paradoxal, tocmai această lipsă de presiune duce la rezultate reale și durabile. Pentru mine, asta este diferenţa esenţială: nu construim performanţă pe termen scurt, ci fundamentul unui copil echilibrat, care va ști să înveţe și să se adapteze pe tot parcursul vieţii.”
Dincolo de memorie și calcule
Iar aici intervine partea cu adevărat interesantă, cea care ne face să ne regândim rolul de părinți. Nu este vorba doar de a învăța litere și cifre, ci de a construi o structură interioară solidă.
„Cred că metoda Shichida nu dezvoltă doar abilităţi vizibile, ci construiește, înainte de toate, o anumită structură interioară a copilului. Dincolo de memorie și concentrare, care se dezvoltă clar, cel mai valoros mi se pare felul în care copilul ajunge să se raporteze la învăţare: cu ușurinţă, curiozitate și încredere, nu cu teamă sau blocaje”, subliniază Monica Tătar. „În același timp, metoda susţine puternic și echilibrul emoţional. Nu este o abordare strict cognitivă, ci una care cultivă empatia, siguranţa și capacitatea de conectare. La nivel mental, stimulează viteza de procesare și flexibilitatea gândirii, dar fără presiunea performanţei.”
Diferența reală stă în profunzime.
„Nu contează doar ce achiziţii are copilul, ci cum învaţă, câtă încredere are în sine și ce devine în acest proces”, completează ea.
Părinții, piesa centrală a metodei
Dar nimic nu funcționează fără implicarea familiei. Progresul copilului nu depinde doar de program, ci mai ales de ceea ce se întâmplă acasă, în relația de zi cu zi. Până la urmă, metoda educă în egală măsură și adultul.
„Rolul părinţilor în metoda Shichida este esenţial. Progresul copilului nu vine doar din ceea ce se întâmplă în cadrul programului, ci mai ales din ceea ce se continuă acasă, în relaţia de zi cu zi. De aceea, văd această metodă și ca pe un proces de educare a adultului, nu doar a copilului. Părinţii învaţă să aibă mai multă răbdare, să respecte ritmul copilului, să reducă presiunea și să fie mai prezenţi”, explică Monica Tătar.
Mesajul ei final este un avertisment pentru toți părinții prinși în cursa performanței. „Dacă ar fi să transmit un singur mesaj, acesta ar fi: viitorul educaţiei nu ţine de cât de repede învaţă un copil să citească sau să calculeze, ci de felul în care învaţă să gândească, să simtă și să aibă încredere în sine. O educaţie cu adevărat transformatoare începe cu relaţia, cu mediul și cu echilibrul dintre structură și respect pentru ritmul copilului. Nu construim doar abilităţi, ci fundaţii pentru o învăţare firească, pe termen lung. Părinţilor le-aș spune să iasă din logica grabei și a comparaţiei și să privească mai mult la echilibrul, curiozitatea și bucuria copilului de a descoperi. Pentru că miza reală nu este doar ce știe acum, ci ce fel de adult va deveni.”
