Când o persoană îi cere frecvent partenerului confirmări și asigurări, anxietatea poate scădea pentru scurt timp, însă frica revine după câteva ore. În timp, acest mecanism poate alimenta dependența emoțională, oboseala și tensiunile dintre cei doi.
Partenerul ajunge să fie solicitat să confirme că totul va fi bine, să analizeze posibilități, să verifice aceleași scenarii sau să găsească soluții pentru fiecare îngrijorare. Gândurile se pot concentra asupra unor situații negative legate de serviciu, sănătatea unei persoane dragi, bani, călătorii sau decizii importante.
În aceste cazuri, problema nu este una practică, ce poate fi rezolvată printr-o singură acțiune, ci un construct mental bazat pe îngrijorare. Din acest motiv, liniștirea oferită de partener are efect limitat. După un interval scurt, apare din nou nevoia de confirmare.
Tiparul devine dificil atunci când conversația nu ajunge la un punct de încheiere. Fiecare răspuns este urmat de o altă întrebare, de o nouă îndoială sau de un scenariu anxios. În anumite situații, ROCD poate sabota o relație sănătoasă, iar sprijinul oferit de partener se poate transforma în evitare, potrivit Lyla.
Această evitare poate lua forme concrete. Partenerul poate conduce persoana anxioasă la serviciu, de teamă că i se va face rău pe drum, sau poate merge împreună cu ea la părinți pentru a verifica dacă sunt bine după ce nu au răspuns timp de două ore. De asemenea, poate urca în pod în locul ei, pentru că aceasta se teme că va cădea pe scări, ori poate explica permanent ce face ca să o liniștească.
Atunci când cei doi evită confruntarea cu gândurile anxioase, persoana nu mai are ocazia să observe că poate face față situației și că scenariul imaginat nu se produce. Fără intenție, partenerul participă la un ritual de îngrijorare și preia responsabilitatea pentru reglarea emoțională a celuilalt.
Când sprijinul devine evitare
Un semn al acestei dinamici apare atunci când partenerul verifică mereu scenariile temute, confirmă repetat că lucrurile sunt în regulă, ia decizii în locul persoanei anxioase sau încearcă să înlăture orice sursă de disconfort. Situația poate deveni obositoare pentru amândoi.
Persoana care se confruntă cu anxietatea poate ajunge să depindă tot mai mult de răspunsurile partenerului. La rândul său, acesta poate simți că trebuie să fie disponibil permanent pentru a o calma. Sprijinul într-o relație rămâne important, însă partenerul nu este terapeut, iar terapia nu se face cu membrii familiei, prietenii sau partenerii de cuplu.
Epuizarea partenerului poate fi percepută drept lipsă de înțelegere. Această interpretare poate intensifica anxietatea și poate alimenta teama că relația este în pericol sau că persoana anxioasă va fi abandonată.
