Părinții pot recunoaște furia copilului și îi pot fi aproape fără să accepte un comportament agresiv. Această distincție stă la baza recomandărilor psihologului Eugenia Coșcodan despre îmbinarea afecțiunii cu regulile, responsabilitățile și autonomia: emoția poate fi înțeleasă, în timp ce limita rămâne valabilă.

Informațiile au fost relatate de Ziare.com. Punctul de plecare este felul în care reacționează adultul. „Copiii nu știu de la început să își gestioneze emoțiile. Ei învață de la părinți cum să se liniștească, să accepte un refuz, să respecte limitele și să rezolve conflictele”, explică psihologul Eugenia Coșcodan despre rolul exemplului oferit în familie.

Sprijinul lasă copilului loc să găsească soluții

Înaintea unei reacții, Coșcodan propune părintelui să privească situația din perspectiva copilului: cum ar dori el însuși să fie tratat în acel moment? Recomandarea pornește de la faptul că cei mici își formează primele modele de mamă și tată urmărindu-și părinții.

Pentru momentele de frustrare, pentru greșeli și pentru dorințele care nu pot fi îndeplinite, psihologul recomandă următoarele:

Copilului să i se permită să întâmpine și disconfort, fără ca adultul să intervină pentru a rezolva fiecare problemă. Părintele îl poate însoți în căutarea unei soluții pe care să o găsească singur; astfel îl ajută să învețe să tolereze frustrarea.

Sprijinul să includă acceptarea eșecului, dar și susținerea propriului punct de vedere atunci când copilul se confruntă cu o nedreptate. A-i fi alături înseamnă și a-l ajuta să își exprime poziția.

Autonomia să țină seama de vârstă. Copilul are nevoie de ocazii în care să încerce, să facă greșeli și să învețe din experiență, recomandă Coșcodan.

Afecțiunea să nu fie echivalată cu îndeplinirea fiecărei dorințe. Siguranța și iubirea au loc alături de reguli și de îndatoririle copilului, nu în locul lor.

După o faptă cu urmări pentru ceilalți, copilul să învețe să îndrepte ceea ce a făcut. Scuzele trebuie însoțite de asumarea consecințelor, explică psihologul.

Despre așteptările față de reacțiile unui copil, Coșcodan precizează: „Un copil echilibrat emoțional nu este cel care nu plânge, nu se supără și nu greșește, ci cel care învață să își gestioneze emoțiile, să respecte limitele și să facă față dezamăgirilor. Rolul părinților nu este să elimine toate obstacolele, ci să îi ajute să își dezvolte resursele necesare pentru a le depăși”.

Adultul își recunoaște greșeala după un conflict

Felul în care părintele își exprimă propria furie contează în aceeași măsură cu ceea ce îi cere copilului. Coșcodan avertizează că țipetele și umilirea celui mic contrazic cerința adresată acestuia de a-și controla reacțiile.

Recomandarea nu presupune un părinte fără greșeli. Atunci când adultul a greșit, își poate recunoaște comportamentul și poate repara relația în urma conflictului, spune psihologul.

Regulile din trecut pot fi păstrate fără pedepsele de atunci

În familiile din România, severitatea era întâlnită frecvent cu câteva decenii în urmă.

Potrivit observațiilor psihologilor, în timp, tot mai mulți adulți crescuți în stilul tradițional au ales pentru propriii copii direcția opusă. Au pus confortul imediat al copilului în centrul educației, uneori până la cealaltă extremă. Schimbarea arată de unde vine discuția de astăzi despre păstrarea limitelor fără întoarcerea la severitatea de atunci.

Discuția privește și fenomenul numit „snowflake”, descris prin sensibilitate emoțională accentuată, căutarea confortului și teama de provocările obișnuite. Coșcodan propune îmbinarea elementelor folositoare din educația tradițională și cea modernă, fără idealizarea vreuneia.

Analiști din parenting, psihologie, psihoterapie, criminologie și sociologie avertizează că o educație lipsită de echilibru poate duce, în timp, la dificultăți emoționale pentru adulții de mâine. Este un risc pe termen lung, nu o problemă pe care reacția unui copil la un refuz o dovedește de una singură.

La tineri, tendința numită „snowflake” este prezentată ca fiind tot mai frecventă.

Din parentingul de dinainte de 2000, Coșcodan ar păstra doar ce este folositor: responsabilități pe măsura vârstei, joacă liberă, timp în aer liber și limite bine definite, menținute consecvent. Nu propune preluarea întregului model.

În schimb, Coșcodan respinge pedepsele fizice, rușinarea copilului, comparațiile cu ceilalți, condiționarea afecțiunii și cerința de supunere necondiționată. Responsabilitatea poate fi cultivată fără ca relația cu părintele să se bazeze pe frică.

Despre pregătirea copilului pentru dificultățile vieții, psihologul adaugă: „Rolul de părinte nu este să construiască o lume în care copiii vor suferi niciodată, ci să îi ajutăm să își dezvolte resursele necesare pentru a face față unei lumi imperfecte”.

Dificultățile persistente pot necesita sprijin psihologic

Coșcodan recomandă luarea în considerare a ajutorului unui psiholog atunci când problemele de comportament sau cele emoționale continuă și afectează activitățile cotidiene. În aceste condiții, sprijinul poate fi folositor deopotrivă copilului și părintelui.