Pentru o familie care revine în România, mutarea poate însemna schimbarea limbii în care învață copilul și o perioadă de acomodare profesională pentru adulți. Pregătirea presupune compararea cheltuielilor reale, a școlii și a serviciilor accesibile, dar și găsirea unei forme de sprijin pentru părinții bolnavi rămași în țară.

Psihologul Yolanda Crețescu recomandă ca decizia să pornească de la motivele plecării, privite prin nevoile familiei de acum. Condițiile întâlnite în străinătate și posibilitățile din România se pot schimba între timp.

Într-un dialog pentru Newsweek România, Crețescu vorbește despre problemele românilor din Spania și despre frica de schimbare. Înainte de a hotărî, spune ea, merită comparată viața concretă din cele două țări.

Comparația începe cu viața de acum

În evaluarea unei întoarceri, psihologul propune câteva repere:

  • Obiectivele inițiale ale plecării și măsura în care ele mai corespund situației actuale a familiei.
  • Calitatea vieții în țara de reședință, comparată cu oportunitățile concrete din România.
  • Nevoile copiilor în prezent, inclusiv educația și adaptarea la un alt mediu.

Crețescu pune alături România din 2026 și cea din 2006 sau 1996 pentru a explica de ce imaginea păstrată de la plecare trebuie reevaluată. Despre felul în care este trăită hotărârea de a reveni, Yolanda Crețescu, psiholog, a explicat în dialogul despre diaspora: „Noi ne-am ocupat destul de mult de acest subiect, de asta o și numim migrație inversă, pentru că e foarte important să nu consideri că ai eșuat, ci să-ți dai voie să ai această flexibilitate. Nu avem o neuroplasticitate neuronală? Da, așa să avem și socială, și emoțională. Pentru că, așa cum ai plecat dintr-o Românie care era săracă pentru așteptările tale, pentru disponibilitate, și te-ai dus într-o țară care atunci îți îndeplinea condițiile așteptărilor tale, acum lucrurile pot fi invers în România.”

Un punct de verificat este accesul efectiv la educație. Reputația unui sistem școlar și posibilitatea familiei de a beneficia de el sunt lucruri distincte. Referindu-se la un sistem considerat mai bun, Crețescu a precizat: „Ipotetic, este mai bun, dar tu nu-l accesezi, pentru că nu poți, nu ai acces financiar, zonal, da, social. Și atunci întrebarea este: ce căutăm cu adevărat și cât de mult frica de schimbare este cea care ne blochează să mergem mai departe?”

Bugetul se judecă prin cheltuielile familiei

Pentru comparația financiară, discuția pornește de la ce poate susține venitul în fiecare dintre cele două țări. „Trebuie să te uiți la puterea de cumpărare a banului. Degeaba vorbesc de 7.000 CHF sau 10.000 de euro, dacă ceea ce pot cumpăra cu ei înseamnă poate mai prost decât în România. Și această consiliere psihologică, că este despre psihologie aici: ce înseamnă banul pentru mine? Pentru că, dacă mă gândesc la puterea absolută, nu, dacă scriu pe hârtie 10.000 de euro, în România nu am”, a explicat psihologul.

Sumele din acest exemplu sunt ipotetice, nu venituri promise după mutare. În aceeași comparație, Crețescu invocă un posibil venit în România de 2.000-3.000 și recomandă strângerea informațiilor despre cumpărăturile zilnice și despre locul în care familia ar urma să trăiască.

Evaluarea presupune, în recomandarea sa, punerea alături a veniturilor posibile și a cheltuielilor pe care acestea trebuie să le acopere. Psihologul insistă asupra avantajelor și dezavantajelor concrete ale vieții în România, fără a o descrie ca pe o destinație care rezolvă automat dificultățile familiei.

Școala presupune și adaptarea la limba română

Pentru copii, una dintre verificările dinaintea mutării privește limba în care vor urma cursurile. Crețescu dă exemplul unui copil născut în Spania, educat în spaniolă până în clasa a III-a, a IV-a sau a V-a, care ajunge să învețe într-o școală românească.

Acesta trebuie să poată comunica și să urmărească lecțiile în română. Psihologul subliniază că elevii aflați în această situație trebuie să continue școala, spre deosebire de studenții care pot avea un an dedicat limbii la universități din străinătate.

În opinia sa, dacă revenirile devin mai numeroase, dificultățile de integrare pot afecta o categorie largă de copii, care riscă să nu se simtă integrați în niciuna dintre țări. Ea ridică problema pregătirii specialiștilor bilingvi din educație și propune organizarea unor cursuri de română în cadrul Institutului Cultural Român.

Limba contează și atunci când familia are nevoie de psihoterapie. Crețescu spune că echipa cu care lucrează include colegi bilingvi, care pot ține ședințele în spaniolă. Un exemplu este familia cu tată spaniol și mamă româncă, în care copiii înțeleg insuficient româna pentru a participa la terapie în această limbă.

Regulile previzibile contează pentru planurile pe termen lung

Întrebată despre teama de eșec ca explicație a ezitării, Crețescu atrage atenția că familiile nu au întotdeauna informațiile necesare pentru a stabili că revenirea le-ar aduce condiții materiale mai bune. Ea pune în discuție și siguranța psihologică oferită de un sistem pe care oamenii se pot baza.

Pentru cei care vor să desfășoare o afacere, psihologul menționează dificultatea planificării pe trei sau cinci ani. În aceeași evaluare intră finanțarea sistemului medical și continuitatea parcursului școlar.

În privința educației, ea urmărește intervalul dintre clasa întâi și clasa a XII-a: ce stabilitate are școlarizarea și de ce ar ajunge copilul să plece ulterior în străinătate. Plata unei școli private în România este, în exemplul său, un alt element care poate determina familia să compare opțiunile din afara țării.

Crețescu consideră că schimbările frecvente din România slăbesc încrederea în instituții, pentru că regulile nu ajung să funcționeze coerent de-a lungul anilor.

Mutarea întregii familii cere timp de acomodare

Schimbarea mediului poate reduce temporar capacitatea de a asimila informații și de a răspunde cerințelor de la serviciu, explică psihologul. În discuția despre oamenii care vin să lucreze în România, ea arată că adaptarea poate dura uneori până la un an.

Când se mută și familia, peste cerințele profesionale se suprapun mai multe lucruri de rezolvat:

  • Înscrierea copilului în sistemul școlar.
  • Locul de muncă al partenerului și situația asigurării acestuia.
  • Găsirea unei locuințe.
  • Rezolvarea aspectelor legate de mașină.
  • Clarificarea taxelor.
  • Aducerea bunurilor familiei în țară.

În relația cu angajatorul, Crețescu recomandă păstrarea cerințelor profesionale chiar și atunci când ambele părți sunt române. Apartenența la aceeași comunitate nu justifică renunțarea la obligațiile din fișa postului, iar apropierea dată de naționalitate nu trebuie confundată cu o relație de rudenie.

Părinții bolnavi pot primi sprijin psihologic de la distanță

Pentru adulții care lucrează în străinătate, îmbolnăvirea unui părinte rămas în România aduce decizii despre aducerea lui alături de familie sau despre ajutorul trimis acasă. Crețescu indică o posibilitate concretă: plata psihoterapiei pentru părintele care trece prin suferință medicală și psihologică, alături de consilierea familiei.

Boala ori pierderea părintelui se poate resimți atât în relațiile de familie, cât și la serviciu, spune psihologul. Distanța este deosebit de greu de suportat atunci când există posibilitatea ca părintele să moară în orice moment.

În echipa care a mers în Spania s-a aflat și un psihoterapeut psihanalist cu specializare în psiho-oncologie, domeniul sprijinului psihologic asociat bolilor oncologice.

Echipa urmărește extinderea sprijinului pentru diaspora

Temele discutate cu familiile au fost identificate și prin solicitările primite la linia de asistență psihologică pornită în 2025. Potrivit Crețescu, de acest sprijin au beneficiat peste o mie de persoane.

Experiența acestor solicitări a fost folosită la întâlnirea din 26 septembrie 2026, organizată în cadrul unui festival cultural în Catalonia, Spania. Evenimentul a celebrat 145 de ani de relații diplomatice între România și Spania și a continuat proiectul dezvoltat împreună cu GRASP Barcelona. Discuțiile au cuprins studenți, salariați, antreprenori, familii și persoane care se gândesc la întoarcere.

Crețescu își dorește întâlniri viitoare, inclusiv online, și extinderea inițiativei către alte zone din Spania, cu participarea specialiștilor familiarizați cu serviciile locale de asistență. Italia și Belgia se numără printre direcțiile de lucru menționate.

Pentru continuarea proiectului, ea propune colaborări între instituțiile publice și organizațiile care sprijină deja diaspora. Psihologul apreciază implicarea asociațiilor întâlnite în Catalonia și consideră că statul ar trebui să creeze și să reglementeze cadrul acestor parteneriate, care, în opinia sa, pot funcționa și cu resurse financiare relativ reduse.