Un adolescent începe să vorbească despre un moment important din ziua lui, iar părintele își ridică pentru o clipă privirea din telefon, răspunde în grabă și revine imediat la ecran. Repetat seară de seară, acasă sau la volan, acest tip de interacțiune se află în centrul unei cercetări ample publicate în iunie în revista Frontiers in Psychology.
Raportul arată că adolescenții se simt ignorați atunci când au impresia că telefonul adultului le ia locul în relație. Această experiență alimentează un sentiment puternic de atașament nesigur. Pentru a analiza fenomenul, specialiștii au realizat un sondaj pe 600 de adolescenți americani cu vârste între 12 și 17 ani.
Tinerii care au spus că îngrijitorii lor par să aleagă ecranul în locul interacțiunii directe au raportat mai frecvent trăiri care se încadrează în stiluri de atașament anxios sau evitant. În viața de zi cu zi, această distanță se poate vedea prin retragere emoțională, nesiguranță generalizată sau teama constantă de a fi respins. Autorii studiului formulează direct această teamă chiar din titlu, prin întrebarea „Mommy, do you love your phone more than me?”.
Potrivit Revistaioana, intenția cercetătorilor a fost să exploreze această competiție tăcută din casele oamenilor. Ei au urmărit să înțeleagă cum se schimbă relația de familie atunci când telefonul mobil absoarbe atenția părintelui, iar adolescentul rămâne în poziția celui ignorat.
În literatura de specialitate, acest comportament este numit „phubbing” și descrie ignorarea unei persoane aflate lângă tine în favoarea telefonului mobil. Deși poate părea un gest minor, efectele sale devin mai clare pe măsură ce tehnologia ocupă tot mai mult spațiu în viața de familie. Cercetările anterioare au legat acest obicei de complicații în dezvoltarea minorilor.
Studiile trecute arată că ignorarea repetată a copilului pentru a verifica un ecran poate afecta relația părinte-copil, slăbind legătura dintre ei. Phubbing-ul a fost asociat și cu probleme comportamentale în rândul tinerilor. În plus, expunerea la această formă de respingere poate crea un cadru în care și copiii dezvoltă dependență de ecrane, imitând modelul de refugiu digital observat la adulți.
Cercetătorii subliniază însă și limitele studiului. Analiza se bazează exclusiv pe percepțiile adolescenților chestionați. Metodologia nu a inclus o măsurare exactă a timpului petrecut de părinți pe ecrane, astfel că rezultatele reflectă felul în care participanții au trăit aceste situații, nu numărul real de minute în care telefonul a fost folosit.
Echipa mai arată că în chestionare au lipsit unele variabile de context. Nu a fost luat în calcul bagajul emoțional preexistent al participanților și nici istoricul personal al fiecărui adolescent. De asemenea, studiul nu a evaluat posibilele conflicte familiale deja existente. Chiar și în aceste condiții, datele surprind clar diferența pe care adolescenții o fac între o comunicare autentică și simpla prezență fizică fără disponibilitate emoțională.
